Page 16 - POEME SMULSE TIMPULUI

POEME SMULSE TIMPULUI

Eu am gândul spre zenit,
Inima mi-o îmblânzesc,
Pentru pruncii ce-au venit
Mai suport să vă privesc.

Virgula, arbitrul vieții

E virgulă, are-o menire
Știută și de omenire:
Enumeră, desparte,-mparte,
De-o greșești, n-ajungi departe.

Când virgula își pune-n minte,
Întreg contextul îl dezminte,
Te scapă de la închisoare,
Deși poate să te-omoare.

Când sare dintr-un cod penal,
Te conduce la spital,
Dar limbii de îi dai chirie,
Virgula-i o bogăție.

Din greieraș cu scripcă mică,
Ea poate trece în furnică,
De pierde timpul ori muncește,
O virgulă nu-ți prisosește.

Virgula-Soare te-ncălzește,
Ca pe-un copil te oblojește,
Cu scrierea te-mbrățișează,
Palat în mintea-ți și creează.

14