Page 25 - POEME SMULSE TIMPULUI

POEME SMULSE TIMPULUI

Vântul dorului

În freamătul tăcut al serii, dorul se ridică,
Un vânt din depărtări în piept îmi bate.
Ca flacăra ce-n noapte se aprinde, mică,
Îmi arde amintirea zilelor uitate.

Dorul, o pasăre ce-și pierde zborul, rătăcind,
Pe aripi grele de iluzii se avântă.
Un izvor de lacrimi, tainic, necurgând,
În sufletul pustiu, tăcerea își ascultă.

E dorul o oglindă spartă... chipuri despărțite,
Reflectând în umbre vise neîmplinite.
Un vals al florilor, dansând în vânt, pierdute,
E dorul meu, ce-n liniște mă ține amăgită.

Sub luna palidă, dorul e o poveste-nchisă,
Cu file de argint, de stele țesută fin.
În codrul uitării, e o stea aprinsă,
Un far al speranței, ce arde-n vis senin.

23