Page 27 - POEME SMULSE TIMPULUI
P. 27

POEME SMULSE TIMPULUI






            Frângere

            Frânt e omul ce-l iubești,
            Tatăl meu iubit și bun...
            Simt acum că mă zdrobești,
            n-am cuvinte să îți spun...
            N-am decât o piatră mare,
            strânge-n ea ce doar Tu știi...
            Doare, doare-atât de tare,
            face sufletul fâșii...
            Frânt e omul care plânge,
            timpul parcă trece greu...
            Ruga nu știe să urce,
            urc-o Tu, urc-o mereu...
            Tată, mă vrei pentru tine,
            știu și-aud cum îmi șoptești...
            Greu e greul pentru mine,
            frânt e omul ce-l iubești...



            Răsuflare


            Cine să se împotrivească?
            Lumina împresoară pământul din noi...
            Cineva coase aripa ta ruptă,
            și împletită rămâne cu speranța...
            Ușor vremurile de pe urmă apar,
            iar funia
            rămâne aceeași-Albă...
            cu rădăcinile-n nori,
            atârnă de cer, te va face să zbori?





                                                                          25
   22   23   24   25   26   27   28   29   30   31   32