Page 27 - POEME SMULSE TIMPULUI

POEME SMULSE TIMPULUI

Frângere

Frânt e omul ce-l iubești,
Tatăl meu iubit și bun...
Simt acum că mă zdrobești,
n-am cuvinte să îți spun...
N-am decât o piatră mare,
strânge-n ea ce doar Tu știi...
Doare, doare-atât de tare,
face sufletul fâșii...
Frânt e omul care plânge,
timpul parcă trece greu...
Ruga nu știe să urce,
urc-o Tu, urc-o mereu...
Tată, mă vrei pentru tine,
știu și-aud cum îmi șoptești...
Greu e greul pentru mine,
frânt e omul ce-l iubești...

Răsuflare

Cine să se împotrivească?
Lumina împresoară pământul din noi...
Cineva coase aripa ta ruptă,
și împletită rămâne cu speranța...
Ușor vremurile de pe urmă apar,
iar funia
rămâne aceeași-Albă...
cu rădăcinile-n nori,
atârnă de cer, te va face să zbori?

25