Page 75 - POEME SMULSE TIMPULUI
P. 75

POEME SMULSE TIMPULUI






            Se gândește la vremuri ce nu se mai întorc,
            La doi îndrăgostiți ce n-au avut noroc
            Și se lasă să se piardă în vin și în tutun
            Privind în gol exact ca un nebun.


            Acorduri de blues se revarsă-n încăpere
            Și rupe fotografia ștergându-l din amintire.
            M-a stins…
            O iubire de-o iarnă


            O fată îmi zâmbește și-mi dă fularul ei,
            Un băiat cu pistrui îmi pune pe cap o căciulă,
            Apoi el îi sărută stângaci mâna domnișoarei
            Ș-apoi dispar în a parcului veșnică aiureală.

            I-am mai văzut de două sau trei ori
            Când mai veneau în parcul alb să mă admire
            Ș-apoi se pierdeau iar în ale orașului vii culori
            Zicându-și în șoaptă vorbe dulci de iubire.

            Și-a trecut iarna, ei n-au mai venit,
            Și luminile orașului s-au stins încet, încet,
            Au revenit după ce toată zăpada s-a topit,
            Dar eu nu mai eram decât o baltă pe ciment.

            Ei s-au întors separați în două zile-nsorite,
            Și-au luat grăbiți lucrurile de pe pământ,
            Lăsând, în urmă, parfumul iubirii lor ofilite
            Și tare mult mi-am dorit să mai pot odată să-i ajut,


            Dar eu mă topisem demult…






                                                                          73
   70   71   72   73   74   75   76   77   78   79   80