Page 79 - POEME SMULSE TIMPULUI

POEME SMULSE TIMPULUI

Iubita-mi agonie

Un iz m-abate iar spre chipul tău,
Parfumul nuanțelor nocturne
M-aruncă în al deprimării hău.

Mi-erai viața ce-mi curgea prin vene,
Un vis etern, ușor m-acaparai,
Dar inima acum mi-e ruptă-n bucățele.

Vântul lin îți poartă glasul
Doar amintire însă-mi vei rămâne,
Iar tot ce voi avea va fi impasul.

Existența, armă vidă

Timp sau sentiment
descopăr singur forța.
Iubirea,
îndoite suflete ce par puternice,
Empatia
bariere necunoscute și
fără speranță amintește.

Romantică amintire,
ce goală rămâne!
Există paradoxul,
chinuitoare cicatrice...
Durerea ajută
experienței vindecătoare
Risc
pentru concluzia suferinței.

77