Page 101 - POEME SMULSE TIMPULUI

POEME SMULSE TIMPULUI

„Doare?”... mă întreabă fără empatie,
Însă corpul meu nu pare să-nvie,
Într-o prea neagră pace...
Acea băutură divină, al meu sânge.

Pereții devin roșii,
Lumina părăsește cheia ușii,
Iar el se uită-n jos, suferind,
Eu stând pe loc, el fugind.

Iubit suflet

Cine ești tu când nimeni nu te vede?
Nu trebuie să răspunzi imediat,
Căci eu deja știu răspunsul dat...
Te întrebi de ce, iubit suflet?
Fiindcă eu sunt creionul tău, singur poet.

Vulnerabilitatea ta
Este mai rece decât marea.
Când mă ridici în palma ta,
Mereu simt ce emoții transmiți pe foaia mea.

Lacrimile tale pictează cărți întregi,
Iar eu văd stele pe care, poate, nu le înțelegi,
Căci tu ești cerul meu,
Iar eu sunt doar creionul tău.

Tu, iubit suflet,
Eu, un creion fără vreun urlet;
Tu mă poți folosi fără oprire,
Eu doar te pot privi fără clipire.

99