Page 99 - POEME SMULSE TIMPULUI

POEME SMULSE TIMPULUI

Clipele în care la pământ erai
Și când cu toată ființa ta sângerai.

O să stai cu mine când o să simt
Că nu mai sunt eu citind,
Vorbind, glumind, râzând,
Când ochii mei vor fi albi
Până în mormânt?

Interesante sunt drumurile cu spini,
Cu răni proaspete de oameni
Ce au luat bucăți din al tău spirit
Și au fugit cu ele, neclipind.

O să stai cu mine să-ți citesc
Fiecare gând de-al meu firesc,
Chiar dacă voi vorbi încet...
Iar tu nu vei fi un om șiret,
Încât să nu-mi arunci propriile vorbe
Cu săbii și cu priviri oarbe,
Din cauza urii din viitor
Pentru al meu suflet asurzitor?

Întreb, căci îmi e frică...
Și deși teama repede pică,
Vreau să aud răspunsul tău știut
Alături de un zâmbet străbătut
De sentimente reale, nu forțate,
Ajută-mă să cresc
Aripile mele către un dor ceresc.

O să stai cu mine cât timp
Ne este oferit, viață în contratimp
Și nu putem să stăm pe loc,
Fiindcă nimeni nu rămâne în foc
Dacă dorința din propriul spirit
Este să înoate în râul aburit.

97