Page 100 - POEME SMULSE TIMPULUI
P. 100
POEME SMULSE TIMPULUI
Băutură divină
Mă privește cu dispreț,
Glonțu-i tremură-n aerul creț,
Timpul încetinește...
În ceruri ne părăsește.
Închid ochii-mi obosiți,
Și-mi curg lacrimi fierbinți,
suspinând și iar urlând,
să scape din astă lume, sperând.
Trăgaciul îl apasă cu putere,
Mila ucisă de a sa stranie cerere;
Mă holbez la el printre clipiri,
Uluită de durerile din amintiri.
„Ai pierdut!” îmi șușotește;
Las privirea-n jos, nu vreau șoapte.
„Am reușit, nicidecum pierdut!”... suspin.
În sufletul meu apare încă un spin.
„Nu vrei a înțelege!”... grăiesc.
Pistolul lui din priviri îl cântăresc.
„Tu ești cea care suferă aici!”... spune el,
Fără vreun fir de emoție defel.
„Am câștigat!”... zic pe un ton banal.
”Te pierd pe tine, câștigând un final”.
Se uită la mine confuz,
Crezând că-i greșește al lui auz.
98
