Page 106 - POEME SMULSE TIMPULUI
P. 106
POEME SMULSE TIMPULUI
Dar de-n noapte glasul meu te inspiră și te liniștește
Și alergi grăbit la geam să auzi ce îți șoptește,
De-auzi picurii de ploaie cum mi-armonizează vocea,
Fără-ndoială și vocea ta, aprinde-n suflete pacea.
Ascultă, omule, și vocea nu-mi mai ignora,
Căci tot ce-n viață simți și-auzi, e însăși vocea ta.
Ce lași ca să pătrundă în taina cugetului tău,
E ceea ce vei răspândi, în sufletele din jurul tău.
De aceea, omule, ascultă și nu te mai speria,
Că-n noapte și-n furtună veghează Cineva.
Nu-i tunetul cel care te strigă neîncetat,
Ci Însuși Dumnezeu te-ndeamnă să fii pur și să iubești cu adevărat!
104
