Page 106 - POEME SMULSE TIMPULUI
P. 106

POEME SMULSE TIMPULUI





             Dar de-n noapte glasul meu te inspiră și te liniștește
             Și alergi grăbit la geam să auzi ce îți șoptește,
             De-auzi picurii de ploaie cum mi-armonizează vocea,
             Fără-ndoială și vocea ta, aprinde-n suflete pacea.


             Ascultă, omule, și vocea nu-mi mai ignora,
             Căci tot ce-n viață simți și-auzi, e însăși vocea ta.
             Ce lași ca să pătrundă în taina cugetului tău,
             E ceea ce vei răspândi, în sufletele din jurul tău.

             De aceea, omule, ascultă și nu te mai speria,
             Că-n noapte și-n furtună veghează Cineva.
             Nu-i tunetul cel care te strigă neîncetat,
             Ci Însuși Dumnezeu te-ndeamnă să fii pur și să iubești cu adevărat!



































         104
   101   102   103   104   105   106   107   108   109   110   111