Page 94 - POEME SMULSE TIMPULUI

POEME SMULSE TIMPULUI

Acum privesc pianul,
O umbră de argint.
Iar muzica, un vis trecut,
O amintire uitată în adânc,
Un univers pierdut.

Speranța unui vechi pian

Mă întreb din când în când,
Îmi vor da vreodată mâini pricepute avânt?
Stau în umbră, tăcut așteptând,
Să vă opriți o clipă, să vă încânt.

Sunt din lemn, însă prind culoare
La fiecare atingere, fac sufletul să zboare;
Îmi spun povestea prin cântare,
Ușor devin o alinare.

Eu nu sunt doar un obiect
Ci sunt un vis care dansează;
Pentru unii sunt tăcut și imperfect
În ciuda notelor ce-n suflet îmi vibrează.

Oare cât timp va mai trece,
Pană când cineva mă va atinge cu un deget rece?
Să mă-nalț pe note, lin și clar,
Să visez alături de un suflet iar.

92