Page 90 - POEME SMULSE TIMPULUI
P. 90
POEME SMULSE TIMPULUI
NICOLETA-ALEXANDRA BREAZU
16 ani
Județ Giurgiu, Localitate Slobozia
Răsărit lângă ocean
Sub cerul dimineții, aprins de culoare,
Valurile mării se sparg pe țărm
Și simt nisipul cald de sub picioare
Pe care aș vrea acum s-adorm.
Aleargă spre mine apa tulbure,
Răspândind un parfum amfibian
Și simt pe buze gustul sării pure
Aidoma unui preparat italian.
Cercul de foc se-nalță printre nori,
Iar eu tânjesc din nou spre rai
Te-aș privi, oceanule, de atâtea ori
Și tot nu ți-aș cuprinde minunile ce-mi dai.
Încet, mă las purtată de acel vânt,
Care-mi șuieră ascuțit în ureche
Și cred că va rămâne doar un gând
Să fiu un strop din marea ta cea veche.
88