Page 55 - POEME SMULSE TIMPULUI

POEME SMULSE TIMPULUI

Splendoarea nopții

Se afundă-n șoapte
Întunericul din noapte,
Cu ale cerului stele,
Noaptea printre ele.

Cu ale ei lumini albastre,
Bolta cerească aprinde sufletele noastre.
Iar când lumea se-nchide, cerul se aprinde
Apărând pe chipul bolții
Luminile însuflețite ale nopții.
Apare luna cu a ei splendoare
Pentru a vindeca ceea ce ne doare
Și a curăța cerul de spini.

Focul stelelor încălzesc
Sufletele nopții reci
Și prin căldură reușesc
Să ne lumineze-n veci.

În amurgul serii
Sufletul se odihnește
Și galaxia nopții
Peste liniște se năpustește.

53