Page 43 - POEME SMULSE TIMPULUI

POEME SMULSE TIMPULUI

Pădurea din ochii tăi

Stăteam ca într-o pictură
În proximitatea casei tale de cărămidă
Când tu aveai ochii scăldați în depărtări,
Undeva în lacul din față
Cu mintea atât de ușoară
Ca norii ce se întreceau să impresioneze natura în acrobații
În zarea pustie de picior de om…
Iar eu, într-un amalgam monocrom
De nonsensuri și teamă
Am găsit calmul
În pădurea verde din ochii tăi,
Ce reflectă cerul turcoaz
Când sunt mângâiați de lumină
Și mi-am dat seama că este peisajul meu preferat.

S-a spart în stoluri de fluturi toată confuzia
Și așteptam să văd mașina ta parcată în față,
Pregătită să plecăm cu ea printre stele
Ocolind luna înecată de amărăciune
Când știe că se ocolește de al ei soare
La apus.

Și chiar dacă luna mai varsă câte o lacrimă
În pastelul nocturn al iubirii noastre
Știu că o s-o pui pe un portativ
Și o s-o transpui într-un cântec.

Am privit în colțul ferestrei
Cum un mugure de speranță
A devenit o floare roșiatică

41