Page 41 - POEME SMULSE TIMPULUI
P. 41
POEME SMULSE TIMPULUI
N-am voce, dar spun povești în tăcere,
Martor fidel al clipei efemere,
Din spatele meu, ascult fără să judec,
Înțelept și veșnic, sunt peretele tău,
Prieten de suflet.
De la un sunet
În noaptea adâncă, clapa neagră cântă,
Cu glas de sticlă spartă, dar fermecat și viu,
Ea strânge-n coarde dulci, secret de alăută,
O inimă ce bate visează-n pustiu.
Și iată, într-o clipă, o mână o atinge,
Din hăul timpului, un sunet reapare,
Pe note se deschide o lume și se stinge,
Iar clapa neagră prinde o rază de soare.
Un schimb de note vii, șirag d-efemeride,
Din umbra sa adâncă, renaște și vibrează,
O lume nouă-n sunet, în clapă se deschide,
Pian și alăută din nou se-mbrățișează.
39
